Un avion al companiei Fly Egypt care venea de la Hurghada a aterizat, vineri seară, pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, având un incendiu la trenul de aterizare. La bord se aflau 113 pasageri, ei fiind evacuaţi.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, un avion cu incendiu la trenul de aterizare a aterizat pe pista Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca. Sursa citată nu a precizat despre ce aeronavă este vorba şi nici pe ce rută zbura.
Avionul companiei Fly Egypt venea de la Hurghada şi era programat să aterizeze la Cluj-Napoca la ora 19.15, însă potrivit informaţiilor postate pe site-ul aeroportului a aterizat la 19.35.
Pasagerii au fost evacuaţi cu ajutorul scărilor.
Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo, a declarat, la Antena 3, că aeronava avea 113 pasageri şi că toate cele patru cauciucuri de la trenul de aterizare din spate s-au spart.
El a menţionat că o posibilă cauză ar putea fi viteza prea mare la aterizare, însă verificările vor fi făcute de specialişti care vor ajunge în cursul nopţii la Cluj-Napoca.
„Incendiul a fost lichidat de către SPSU. Au fost dislocate forţe şi mijloace din ISU Cluj. Toţi pasagerii se evacuează normal. Momentan nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.