Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Incendiu la un apartament din Vișeu de Sus. S-a anunțat o posibilă victimă

0 27

Un apartament din localitatea maramureșeană Vișeu de Sus a luat foc în urmă cu puțin timp. Pompierii maramureșeni intervin la fața locului.

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, incendiul se manifestă la un apartament dintr-un bloc de locuințe situat pe strada 22 Decembrie.

Tot pompierii maramureșeni informează că o persoană s-ar putea să fi căzut victimă a acestui incendiu.

ACTUALIZARE

Din câte se pare, incendiul ar fi pornit din cauza unei locatare care a uitat o cratiță pe aragaz. Femeia a suferit arsuri ușoare încercând să stingă incendiul ce a cuprins o parte din mobilierul bucătăriei, victima fiind scoasă de vecini din casă și transportată apoi la spital.

O altă vecină, care locuia în apartamentul de la etajul superior, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.

Pompierii au reușit imediat să stingă incendiul, pagubele provocate de acesta fiind minore.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More