Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu pus intenționat într-un bloc locuit de români. 33 de persoane au ajuns la spital

0 300

Mai mulţi muncitori români au tras spaima vieţii lor în Germania. Blocul în care erau cazaţi alături de alţi străini a ars în noaptea de joi spre vineri, iar poliţia spune că cel mai probabil focul a fost pus intenţionat. 33 de oameni au ajuns la spital intoxicaţi cu fum.

Pompierii au fost chemaţi iniţial pentru o maşină care luase foc în faţa clădirii. La scurt timp au mai primit un apel care anunţa şi un incendiu în interior. Când au ajuns, au găsit mai multe cauciucuri care ardeau pe holul de la intrare.

Incendiul din stradă a îngreunat evacuarea. Din cauza fumului gros, 33 de oameni au ajuns la spital, intoxicaţi. Toţi au fost externaţi în cursul zilei de vineri.

Potrivit datelor furnizate de autorităţile locale Consulatului General al României la Bonn, imobilul incendiat avea 45 de locatari, dintre care 33 înregistraţi ca români. Primarul din Bergkamen a precizat presei germane că în clădire erau şi opt cetăţeni moldoveni.  Angajatorul german al muncitorilor le-a spus autorităţilor române că le-a asigurat celor afectaţi cazarea în altă parte.

Toate persoanele spitalizate în urma incendiului produs la data de 1 decembrie, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen, în landul Renania de Nord – Vestfalia au fost externate, iar locatarii clădirii afectate au fost cazaţi în altă parte, anunţă MAE. Dintre cele 45 de persoane care locuiau în imobil, 33 erau înregistrate ca cetăţeni români, iar unele persoane aveau dublă cetăţenie.

“Potrivit ultimelor date furnizate Consulatului General al României la Bonn de către autorităţile locale, în imobilul incendiat locuiau 45 de persoane, dintre care 33 erau înregistrate ca cetăţeni români, unele dintre persoanele rezidente având dublă cetăţenie, printre care şi cea română. Conform datelor obţinute de reprezentanţii oficiului consular, toate persoanele spitalizate în urma producerii incendiului au fost externate”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, în urma demersurilor oficiului consular, angajatorul german al persoanelor afectate de incendiu a confirmat că le-a asigurat cazarea într-o altă locaţie.

 O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Bonn se deplasează la locul incidentului, pentru evaluarea situaţiei şi acordarea de asistenţă consulară, în caz de necesitate, menţionează ministerul.

“Cercetările cu privire la acest caz sunt efectuate de către Poliţia din oraşul Dortmund. Reprezentanţii oficiului consular de la Bonn sunt în legătură cu anchetatorii germani. Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Bonn, monitorizează cu prioritate cazul şi menţine în permanenţă legătura cu toate autorităţile implicate”, adaugă instituţia.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat ferm după incident: „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, este consternat de incidentul care a avut loc în localitatea germană Bergkamen, într-o clădire în care locuiesc și cetățeni români, chiar de Ziua Națională a României. Președintele Klaus Iohannis este foarte îngrijorat de faptul că un act de o asemenea cruzime, soldat cu zeci de răniți, poate avea loc în Europa anului 2017 și condamnă cu fermitate acest incident. Președintele României se interesează personal de această situație, va urmări evoluțiile și se așteaptă ca ancheta autorităților germane să elucideze cu maximă urgență circumstanțele producerii incendiului”.

La rândul său, ambasadorul Germaniei la Bucureşti a comentat situaţia pentru Digi24: „Am fost şocat să aflu despre teribila incendiere intenţionată din oraşul Bergkamen. Înainte de toate, doresc să exprim adânca mea compasiune faţă de cei răniţi. Autorităţile germane au început o anchetă complexă a a cestui caz criminal, ale cărui motivaţii trebuie încă stabilite. Este dureros, în mod special, pentru mine, să comentez acest incident într-o zi de sărbătoare naţională pentru poporul român, care nu ar trebui să fie umbrită de un astfel de eveniment”, a declarat Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România.

Comentarii