Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu puternic la Cluj. Două case și două anexe cuprinse de flăcări

0 21

incendiu casa Gherla (3)

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o gospodărie de pe strada Alexandru Odobescu din Cluj-Napoca, două locuințe și două anexe gospodărești fiind cuprinse de flăcări.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj a trimis în zorii zilei trei autospeciale la locul incendiului, pompierii intervenind în forță pentru ca flăcările să nu se extindă și la alte locuințe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, incendiul ar fi izbucnit la o magazie aflată în curtea unei gospodării, de unde s-a extins imediat la o altă magazie din curtea unei gospodării alăturate.

Având în vedere că în cele două magazii din lemn erau mai multe materiale combustibile, incendiul s-a propagat cu repeziciune, extinzându-se și la casele învecinate. Astfel, la una dintre case au ars o cameră și acoperișul, iar la o a doua casă a fost afectat doar acoperișul.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate.

FOTO: Arhivă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.