Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu puternic la Gherla. O casă a fost cuprinsă de flăcări – FOTO/VIDEO

1 40

Un puternic incendiu a izbucnit duminică seara la o locuință particulară din Gherla, o casă fiind cuprinsă de flăcări.

Incendiul a fost sesizat în jurul orei 21:30, pe strada Crișan din Gherla, în urma apelului la numărul unic de urgență 112 la fața locului intervenind patru echipaje de stingere a incendiilor, două de la Detașamentul de Pompieri Dej și două de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla.

În ciuda intervenției prompte a pompierilor, incendiul a prins puteri, după ce a izbucnit în partea din spate a casei, în scurt timp flăcările extinzându-se la aproape toată gospodăria.

Din fericire, în urma incidentului nu au existat victime.

Pompierii se luptă și la această oră cu flăcările, încercând să împiedice extinderea incendiului și la gospodăriile din împrejurimi.

ACTUALIZARE

După mai bine de o oră și jumătate de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să lichideze incendiul, nu înainte ca acesta să se extindă la o gospodărie din vecini, unde au ars o magazie de lemne și un coteț pentru animale.

În ceea ce privește casa la care a izbucnit incendiul, aceasta a ars aproape în întregime, pagubele materiale fiind uriașe.

 

Știre în curs de actualizare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Cugetator spune

    Da, politia face poze – poate se stinge focul de la sine, civilii stau in curte, iar pompierii se plimba agale… Ajutorul o fi fost foarte promt!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.