Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu puternic la o gospodărie din Ocna Dejului – VIDEO

0 92

Două autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej au fost trimis în noaptea de miercuri spre joi la un incendiu izbucnit la o gospodărie din cartierul Ocna Dejului.

Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un grajd cuprins de flăcări și au trecut imediat la lichidarea incendiului. Având în vedere cantitatea mare de baloți de fân depozitată în grajd, dar mai ales în afara lui, pompierii au fost nevoiți să lupte cu flăcările aproape două ore pentru a lichida orice scânteie.

Din fericire, incendiul nu s-a extins și la casa de locuit din respectiva gospodărie și nici la casele învecinate. Un cal a fost salvat de proprietari înainte ca flăcările să ajungă la grajdul în care era adăpostit.

Potrivit vecinilor, flăcările au avut câțiva metri înălțime, putând fi observate de la câțiva kilometri depărtare, având în vedere că respectiva gospodărie se află pe un deal.

Cel mai probabil, spun vecinii, incendiul ar fi izbucnit de la o țigară aruncată aprinsă din stradă peste gard, chiar în zona unde era depozitat fânul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More