Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu soldat cu o victimă la Câmpia Turzii. Un bărbat găsit mort în casă de pompieri – VIDEO

0 62

Pompierii din cadrul ISU Cluj au fost solicitați marți seara pentru stingerea unui incendiu, care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Ialomiței din municipiul Câmpia Turzii.

La fața locului au intervenit două autospeciale pentru stins incendii din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda, una din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpia Turzii și un echipaj SAJ.

”În momentul sosirii la locul evenimentului casa, cu o suprafață de circa 30mp, ardea generalizat, iar conform relatărilor persoanelor de la fața locului a avut loc și o explozie înăuntrul acesteia înainte de sosirea echipajelor de pompieri și a SVSU Câmpia Turzii”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Conform acestuia, flăcările au fost stinse în cca 15 minute după sosirea la fața locului, iar, ulterior, pompierii au găsit înăuntrul casei distruse corpul unui bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.

Primul apel pentru solicitarea intervenției pompierilor a fost înregistrat la ora 19.30, la 19.32 autospecialele au ieșit pe poarta Detașamentului de Pompieri Turda, iar la fața locului au ajuns la ora 19.45.
Conform reglementărilor cu privire la intervenția SVSU, concomitent cu alertarea autospecialelor din Turda s-a realizat și alertarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Câmpia Turzii, care a dislocat pentru intervenție o autospecială, care a ajuns mai repede la locul incendiului și a asigurat prima intervenție.

Autospeciala SVSU acționa la un incendiu de vegetație uscată, înaintea alertării pentru a asigura prima intervenție la incendiul de pe strada Ialomiței. Autospeciala SVSU a sosit cu cca 3 minute înaintea autospecialelor ISU și a realizat dispozitivul preliminar de intervenție.
Șeful gărzii de intervenție a completat dispozitivul preliminar de intervenție, după sosirea la fața locului, realizând alimentarea autospecialei SVSU, de mică capacitate, din rezervorul de apă al uneia din autospecialele de capacitate medie a ISU.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More