Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu soldat cu o victimă la o casă din Dej Triaj – VIDEO

0 1.152

Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineață la o gospodărie din cartierul Triaj. În urma incendiului s-a înregistrat o victimă.

Alarma a fost dată la numărul unic de urgență 112 puțin după ora 9. La fața locului au intervenit autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și un echipaj medical și polițiștii.

Ajunși la locul solicitării, pe strada Triajului din Dej, pompierii au găsit o casă cuprinsă de flăcări. În interiorul acesteia se afla cadavrul unui bărbat, care a decedat în urma incendiului.

Pompierii și criminaliștii urmează să stabilească ce a stat la baza producerii incendiului.

ACTUALIZARE:

Un bărbat în vârstă de 68 de ani și-a pierdut viața în urma acestui incendiu. Bărbatul a fost găsit decedat de către pompieri, într-o cameră din spate, printre resturi de mobilier.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă pentru stabilirea cauzei decesului.

Potrivit anchetatorilor, incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric, posibil un prelungitor defect.

Potrivit ISU Cluj, la primele ore ale dimineții două autospeciale, însoțite de un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu, la o locuință particulară de pe str. Triajului, din municipiul Dej.

Pompierii au fost găsit un bărbat decedat, în vârstă de 67 de ani, cel mai probabil intoxicat cu fum, cunoscut cu afecțiuni medicale în trecut.

Se pare că bărbatul a fost singur în locuință, iar incendiul era probabil pornit de mai mult timp, înainte să fie observat de o vecină, la primele ore ale dimineții.

Au fost distruse bunuri constând din mobilier, aparate casnice, tâmplăria geamurilor și ușilor interioare. Pompierii au stins flăcările în circa 50 de minute de la sosirea la locul incendiului.

Cauza probabilă identificată de pompieri a fost suprasolicitarea unui prelungitor electric.”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.