Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu violent azi noapte la Nima. Un bărbat a fost cuprins de flăcări – VIDEO

0 71

O gospodărie din localitatea clujeană Nima a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută, incendiul fiind soldat cu o victimă, un bărbat de 60 de ani din Bistrița.

Acesta venise la casa părintească din Nima pentru a-și ajuta rudele la tăiatul porcului. Sărbătoarea în familie s-a încheiat însă tragic după ce un incendiu a cuprins casa în jurul orei 2 noaptea. Incendiul ar fi izbucnit de la o oală cu jumări lăsată pe sobă, în camera unde dormea bărbatul de 60 de ani, informează Știrile Pro TV.

„S-a intervenit în localitatea Nima, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie. Ajunși la fața locului am constatat faptul că din casă a fost scoasă o victimă cu arsuri de 90 pe suprafața corpului”, a declarat Bogdan Giurgean, de la Detașamentul de Pompieri Dej.

”Pacientul prezintă arsuri pe o suprafață de peste 90% din suprafața corporală, cu arsuri de căi aeriene superioare. Am reușit să-l protezăm respirator, momentan este stabil, dar starea lui este extrem de gravă”, a declarat medicul Corina Dumitru de la Ambulanța Gherla.

Bărbatul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj-Napoca, după ce medicii au reușit să-l stabilizeze, însă șansele de supraviețuire ale acestuia sunt minime.

Polițiștii și pompierii au început o anchetă în acest caz, cauzele izbucnirii incendiului fiind în curs de stabilire.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More