Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu violent în Dumitra. O casă a fost făcută scrum – VIDEO

0 69

In jurul orei 23.00 a fost anuntat un incendiu de amploare la o casa de locuit din localitatea Dumitra.

Primele echipaje de la Sectia de Pompieri Nasaud, cu doua autospeciale de lucru cu apa si un echipaj de prim ajutor SMURD au gasit o suprafata mare afectata de incendiu, ce ameninta sa se extinda si la gospodariile invecinate.

Succesiv , au fost alocate efective suplimentare de la Detasamentul de Pompieri Bistrita, cu doua autospeciale de lucru cu apa si o autospeciala de interventie la inaltime.

Alimentarea autospecialelor de interventie cu apa a fost realizata cu dificultate din cauza faptului ca cel mai apropiat hidrant se afla la o distanta de circa 500 de metri de locul izbucnirii incendiului, doua dintre autospeciale fiind nevoite de faca mai multe transporturi pentru alimentare.

Inca de la inceput au fost scosi din zona de manifestare a incendiului 15 – 20 de saci de azotat de amoniu care reprezentau un pericol imenent de explozie, cu un grad ridicat de risc pentru localnici aflati in numar mare in zona, dar si pentru echipajele de interventie, deopotriva.

Mobilizarea localnicilor a fost exemplara, peste 50 de sateni, alaturi de pompierii militari si voluntari au facut eforturi pentru a localiza si lichida incendiul si pentru salva cat mai multe bucuri de la nivelul inferior al casei, dar si pentru impiedicarea propagarii flacarilor la gospodariile invecinate.

In casa cuprinsa de flacari inalte de circa 5 – 7 metri locuiau trei familii inrudite , din fericire, toate persoanele au reusit sa se autoevacueze in conditii de siguranta. O femeie in varsta de 71 de ani a suferit un atac de panica, a fost preluata de echipajul de prim ajutor SMURD. Nu s-a impus transportul acesteia la spital.

Suprafata totala afectata de incendiu este de peste 400 – 500 mp, au ars casa de locuit, anexele, un magazin si patru autovechicule garate in curtea interioara. De la o gospodarie invecinata a ars o parte dintr-o anexa gosposareasca.

Cauza probabila a incendiului a fost stabilita ca fiind un scurtcircuit electric la unul din autovehiculele parcate in curtea interioara.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More