Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu violent în județul Cluj. Păsări mistuite de foc

0 375

Pompierii clujeni s-au luptat cinci ore cu flăcările pentru a elimina pericolul extinderii unui incendiu la o casă din localitatea Dumbrava.

Cei de la ISU Cluj transmit faptul că trei autospeciale pentru stins incendii au fost alertate pe parcursul nopții trecute, în jurul orei 22:30, pentru a stinge flăcările care au cuprins o șură și o lemnărie, dintr-o gospodărie din localitatea Dumbrava, comuna Căpușu Mare.

Deși arderea se manifesta generalizat în momentul sosirii la locul solicitării, pompierii au reușit să evite propagarea focului la celelalte anexe și la casa de locuit din gospodărie, care erau lipite de structura care ardea, și au desfășurat operațiuni de stingere și înlăturare a efectelor negative ale incendiului pe parcursul a cinci ore, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Din fericire nu au fot persoane rănite ca urmare a acestui incendiu și, de asemenea, au fost salvate 20 de oi din șura adăpostul de animale. Însă din păcate au fost mistuite de flăcări cca 70 porumbei și găini. Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la o defecțiune a instalației electrice a uneia dintre anexele gospodărești.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More