Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu violent în Maramureș soldat cu două victime

0 671

Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută la o gospodărie din localitatea maramureșeană Călinești, incidentul soldându-se cu două victime.

Incendiul a fost sesizat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 2 noaptea, când salvatorii au fost solicitați să intervină la o locuință cuprinsă de flăcări din Călinești, în care se aflau două persoane.

Imediat, la fața locului au fost trimise echipaje de stingerea a incendiilor din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației.

”În urma incendiului au rezultat două victime, doi bărbați, 32 și 63 de ani. Victima în vârstă de 32 de ani a suferit arsuri pe 90 % din suprafața corpului, iar bărbatul de 63 de ani a suferit arsuri la nivelul mâinilor și feței. Ambii au fost preluați de către echipajele medicale sosite la fața locului și au fost transportați la spital”, transmite Oana Gonczi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș.

Urmează ca polițiștii, alături de pompieri, să stabilească împrejurările în care încăperea în care se aflau cei doi bărbați a fost cuprinsă de flăcări.

Potrivit ISU Maramureș, pompierii băimăreni au intervenit ieri pentru lichidarea a două incendii. Primul a avut loc la o construcție improvizată pe Pirită. În urma incendiului a ars construcția în proporție de 90%. În urma incendiului nu au rezultat victime. Cel de al doilea incendiu a fost la vegetație uscată. Focul a mistuit circa 3 hectare de vegetație în Baia Sprie.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More