Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu violent la o casă din Dej. Proprietarii s-au salvat în ultima clipă, alertați de vecini – FOTO/VIDEO

9 3.343

Un incendiu violent a cuprins o casă de pe strada Miron Costin, din municipiul Dej. Proprietarii au fost alertați de vecini că le arde casa și astfel au reușit să se salveze din calea flăcărilor.

Luni dimineață, în jurul orei 09:30, acoperișul unei case de pe strada Miron Costin, din municipiul Dej, a fost cuprins de flăcări. Evenimentul a fost observat de către vecini care au alertat imediat forțele de intervenție, dar și pe proprietarii casei. La momentul izbucnirii incendiului se aflau trei persoane, soț și soție de aproximativ 60 de ani, și nora acestora, însărcinată, care dormea într-una dintre încăperi.

Aceștia au reușit să iasă la timp din casa cuprinsă de flăcări, incendiul extinzându-se cu repeziciune de la o anexă gospodărească din spatele casei la întreg podul și acoperișul.

Astfel, la fața locului au ajuns două autospeciale de stingere, atât cu apă cât și spumă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej.

Pompierii dejeni au constat faptul că incendiul se manifestă cu violență pe întreaga suprafață a casei. Forțele de salvare s-au mobilizat pentru a reduce distrugerile materiale și eventuala extindere a focului, iar în ajutorul acestora au sărit și vecinii.

Din mână în mână, oamenii au reușit să salveze ce se mai putea din casă, piese de mobilier, haine, electronice sau electrocasnice. Din nefericire, pentru familia afectată de incendiu pagubele sunt uriașe, ceea ce n-a distrus focul distrugând apa. Acoperișul și podul casei au fost total compromise, de incendiu fiind afectate și bucătăria sau camerele de locuit.

Proprietara casei a suferit un atac de panică în momentul în care și-a văzut agoniseala de o viață în flăcări, astfel că vecinii, știind că are probleme cardiace, au solicitat intervenția unui echipaj medical. O ambulanță a sosit la locul nenorocirii pentru a-i acorda asistență medicală femeii, în timp ce nora acesteia însărcinată s-a adăpostit la vecini.

După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins de către pompierii dejeni.

Vecinii familiei afectate ne-au declarat că au sunat imediat ce au văzut flăcările la 112, însă că prima mașină de pompieri a venit după zeci de minute, fiind urmată după ceva timp și de o a doua autospecială de stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii spun că mașinile pompierilor au venit fără apă, astfel că s-a pierdut timp prețios până când acestea au fost racordate la un hidrant al unei școli din apropiere și la un alt hidrant de pe stradă.

Comandantul Detașamentului de Pompieri Dej, Adrian Sava, ne-a declarat că operațiunea a fost una dificilă și că deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, acestea fiind în curs de cercetare.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Florin spune

    Ati mers la hidrant să filmați?Ati intrebat pe un reprezentant al pompierilor de apă din masini? Ati vorbit cu cel care a sunat la 112?vorbiti doar cu gaitele? Nu stiu pe cine au chemat pompieri salvarea? Ati vazut un pompier care stătea si se uita ? Voi ati verificat informațiile pe care le transmiteti sau transmiteti doar asa … de dragul audientei

    1. Anonim spune

      Mai știți ca în incendiu a fost o butelie care a crăpat în timpul interventiei!stimate doamne, care vorbiți dar nu știți despre ce vorbiți!

  2. Eliza spune

    Ar fi bine sa te informezi mai întâi apoi să pui stirea pe net.Sau da mai bine asa? Nu mai trebuie sa muncești pentru stire !Este mai comod,dar nu te gândești că postezi prosti dupa ureche si că denigrezi o instituție!Daca as fi in locul pompierilor ai dat în judecată pt denigrare, am fost în vizită la pompieri și am înțeles de la fața locului că mașinile au tot timpul apă în ele,ma gandesc ca nu pot avea toată apă de pe șosea și că trebuie să se alimenteze la un incendiu tocmai să nu se termine apă și să rămână fără. Dar să ști astfel de lucruri trebuie să te informezi

  3. Eliza spune

    Trebuie să si gândești putin dar ar trebui să ai creier si păcat că nu poți să te alimentei cu minte ca si pompierii cu apă , ei aveau apă dar tu se pare ca nu ai cu ce gandi la niste lucruri simple minore logice,te-ai gandit vreun moment ca poate apa se poate termina si trebuie sa ia masuri ca sa nu ramana fara.

  4. Cristian spune

    Am toata stima fata de politistii aflati la fata locului sii de pompieri..au actionat promt ..pompierii au actionat cu apa incepand din partea din spate(de unde practic a inceput incendiul) (un ateelier personal) umezand. Itre timp partea din fata a podului dandune,, ragaz”sa mai putem scoate mobila din casa si alte bunuri…Am stima,si chiar surprins de d-mni politisti care au ajutat la scoaterea bunurilor .Cat despre decopertarea acoperisului pt a se face stingerea mai rapida,pompierii au actionat FB ,daca decoprtau mai intai acoperisul eu cred ca era mai grav…in sensul ca intra prea mult aer cea cear fii atatat focul mai tare intr-un timp foarte scurt.Ps. Electrical nu a apucat sa fie anuntata de incendiu,dar o echipa aflata prin zona au vazut fumul dens si au reactionant la timp deconectant imobilul de la energia electrica.

  5. Cătalisan Octavian spune

    Mă bucur ca există si oameni care inteleg operațiunile care se execută intr-o intervenție și succesiunea acestora . Sunt ferm convins că , colegii mei nu au ajuns in cateva zeci de minute și autospecialele au fost goale . Acestea stimate doamne, domni și reprezentanți ai presei locale sunt pline cu apă 24 din 24 ore . Nu ne permitem luxul să le avem goale și să le alimentăm doar atunci cand mergem la intervenție . Credeți că atunci cand Dejul a ramas fără apă și ni sa solicitat sprijinul am stat să adunam apa de ploaie ??? Imi pare rău că nu putem zbura și nu putem ajunge la locul intervenției imediat ce apelantul a inchis telefonul știți destul de bine traficul din oraș . Irina cu tot respectul pe care ți-l port de data asta ai dat cu bota in baltă , ai ascultat si ai pus pe hartie toate balivernele îndrugate de niste oameni care nici macar nu sau uitat la ceas sa vadă timpul de reacție al acestor oameni .Ba mai mult nu l- ai intrebat pe conducătorul intervenției la ce ora au ajuns autospecialele și dacă acestea au fost goale sau nu iar aceasta știre a ajuns sa fie preluată si de Realitatea TV care nu a facut decat sa denigreze instituția aceasta , ai lovit in oamenii pe care îi conduc și de care sunt mândru .

    1. Irina Maxim spune

      Ca să fie treaba clară! Eu NU am afirmat că autospecialele nu aveau apă la intervenție, că au ajuns cu o jumătate de oră întârziere sau că nu au procedat pompierii cum trebuie. Am spus doar ce au zis martorii, oamenii care locuiesc în vecinătate. Este treaba lor de ce susțin ce spun. Treaba mea e să transmit toate părerile. Chiar am întrebat șeful echipei de intervenție despre ora la care s-a făcut apelul și ora la care a ajuns prima mașină, dar nu a putut să-mi spună pe moment. I-am și spus că oamenii susțin că s-a ajuns după o jumătate de oră de la apel, însă nu a dorit să declare pe interviu întregul proces de alertare. Eu n-am fost acolo de la început ca să știu cine spune adevărul și cine nu, tocmai de aceea treaba mea e să dau dreptul fiecăruia să-și spună opinia.

  6. Irina Maxim spune

    Ca să fie treaba clară! Eu NU am afirmat că autospecialele nu aveau apă la intervenție, că au ajuns cu o jumătate de oră întârziere sau că nu au procedat pompierii cum trebuie. Am spus doar ce au zis martorii, oamenii care locuiesc în vecinătate. Este treaba lor de ce susțin ce spun. Treaba mea e să transmit toate părerile. Chiar am întrebat șeful echipei de intervenție despre ora la care s-a făcut apelul și ora la care a ajuns prima mașină, dar nu a putut să-mi spună pe moment. I-am și spus că oamenii susțin că s-a ajuns după o jumătate de oră de la apel, însă nu a dorit să declare pe interviu întregul proces de alertare. Eu n-am fost acolo de la început ca să știu cine spune adevărul și cine nu, tocmai de aceea treaba mea e să dau dreptul fiecăruia să-și spună opinia.

  7. Cristian spune

    Am toata stima fata de politistii aflati la fata locului sii de pompieri..au actionat promt ..pompierii au actionat cu apa incepand din partea din spate(de unde practic a inceput incendiul) (un ateelier personal) umezand. Itre timp partea din fata a podului dandune,, ragaz”sa mai putem scoate mobila din casa si alte bunuri…Am stima,si chiar surprins de d-mni politisti care au ajutat la scoaterea bunurilor .Cat despre decopertarea acoperisului pt a se face stingerea mai rapida,pompierii au actionat FB ,daca decoprtau mai intai acoperisul eu cred ca era mai grav…in sensul ca intra prea mult aer cea cear fii atatat focul mai tare intr-un timp foarte scurt.Ps. Electrical nu a apucat sa fie anuntata de incendiu,dar o echipa aflata prin zona au vazut fumul dens si au reactionant la timp deconectant imobilul de la energia electrica.Daomna Irina Maxim………prelucrati imaginile mai bine.Altfel ajungem sa facem defapt o ,,informare la o dezinformare ,,care ar trebuii pedepsita ,pentru ca in astfel de mod chiar denigrati autoritatile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More