Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Începând de luni, elevii intră în vacanţă timp de două săptămâni. Purtarea măştii va deveni obligatorie peste tot

0 92

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, după discuţia cu responsabili din domeniul sănătăţii şi cu premierul Florin Cîţu pe tema măsurilor de limitare a efectelor pandemiei, că s-a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă două săptămâni, de luni, şi că tot de luni masca va deveni obligatorie peste tot. De asemenea, va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi. În timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Preşedintele a avettizat că cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii. ”Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluţie e vaccinarea”, a subliniat Iohannis.

”Este evident că şcolile sunt puternic afectate şi prin elevii care sunt infectaţi, dar şi prin personal – profesorii, învăţătorii care se îmbolnăvesc. În mod normal, începând de luni, deci de săptămâna viitoare de luni, ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis azi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci şi pentru gimnaziu şi liceu pentru două săptămâni. Deci începând de luni este vacanţă şcolară. Când vorbim despre protecţia individuală nu întâmplător am venit cu mască. Începând de luni, masca redevine obligatorie peste tot: şi în interior, şi în exterior, şi la şcoală – unde se mai ţine -, şi în târguri, şi la cinematograf şi dacă vă plimbaţi pe stradă este obligatoriu să aveţi mască. Este regretabil, dar trebuie să instituim restricţii, care vor intra în vigoare de luni”, a declarat preşedintele.El la adăugat: ”Guvernul va hotărî, în cel mai scurt timp, cel târziu vineri, foarte concret ce restricţii intră în vigoare, asta după ce Comitetul Naţional şi experţii în materie vor stabili cu toate detaliile aceste norme şi le vor transpune, sigur, şi în limbaj juridic. Vreau să dau doar câteva exemple care nu sunt exhaustive, de exemplu va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi şi cei care sigur cu legitimaţie de serviciu au o treabă legitimă de rezolvat”.
 Conform lui Iohannis, în timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis doar cu certificatul verde.”Cei nevaccinaţi, din păcate, vor avea o sumedenie de restricţii”, a avertizat el.La începutul declaraţiei, Iohannis a afirmat că discuţiile cu responsabilii din sănătate au fost despre vaccinare, despre şcoli şi despre restricţii şi a pledat din nou pentru vaccinare.”Vreau să fiu foarte clar din capul locului: dacă vrem să se oprească pandemia, singura, repet, singura soluţie este vaccinarea. Vaccinarea opreşte pandemia. Ştiu că sunt mulţi care încearcă să vă spună că nu este aşa. Haideţi să vedem ce se întâmplă în lume. În vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, 70% – 80% dintre oameni s-au vaccinat, s-au relaxat. Pandemia, practic, nu mai are impact. În partea noastră a Europei, unde lumea este reticentă, din varii motive reticentă la vaccinare, suntem în plin val pandemic. Iar la noi, în România, s-a declanşat o adevărată catastrofă, cu sute şi sute de decese în fiecare zi, cu zeci de mii de oameni care se infectează zilnic. Deci, dragi români, dacă vreţi să terminăm cu această pandemie, vaccinaţi-vă! Dacă vreţi să nu ajungeţi la spital şi să nu ajungeţi la terapie intensivă, vaccinaţi-vă! Nu-i credeţi pe cei care vă mint cum că ar fi periculos, că s-ar întâmpla nu ştiu ce. Singurul lucru care se întâmplă dacă vă vaccinaţi este că scăpaţi de boală şi scăpaţi cert de forme grave de boală, iar noi, ca şi societate, să scăpam odată de această pandemie. Până atunci, până când vă convingeţi să vă vaccinaţi, din păcate este nevoie de restricţii prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili.”, a declarat Iohannis.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More