Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incident grav în Năsăud. Un bărbat a ajuns în comă la spital

0 42

O simplă ceartă între doi bărbați din Năsăud s-a încheiat vineri seara cum nu se poate mai prost, unul dintre bărbați ajungând în comă la spital, în timp ce celălalt este pe mâna polițiștilor.

Scandalul ar fi pornit, se pare, de la un boloboc. Cei doi bărbați s-au luat la ceartă, iar la un moment dat, cel în vârstă de 40 de ani și-a pierdut cumpătul și l-a lovit în cap cu bolobocul pe bărbatul de 69 de ani. Acesta a căzut ca secerat la pământ, moment în care a dat cu capul violent de o piatră și a rămas inconștient.

Un echipaj de acordare a primului ajutor din cadrul ISU Bistrița, dar și o ambulanță de terapie intensivă mobilă s-au deplasat imediat în zona Valea Caselor din Năsăud, victima fiind găsită în stare de inconștiență, cu un traumatism cranio-cerebral sever.

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au fost nevoiți să demareze manevrele de resuscitare, după ce bărbatul de 69 de ani intrase în stop cardio-respirator, acesta fiind ulterior stabilizat. Starea bărbatului este în continuare critică, acesta fiind în comă profundă.

Între timp, agresorul de 40 de ani s-a predat la poliție după ce și-a dat seama de gravitatea faptelor sale. Acesta va fi judecat pentru vătămare corporală gravă, în cazul în care starea de sănătate a victimei nu suferă modificări.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More