Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Inconștiență la volan. A condus fără permis 135 de kilometri, prins după o urmărire de 5 kilometri

0 584

Un bărbat a fost oprit și reținut după o urmărire prin trafic. S-a constatat că acesta nu deține permis de conducere și că ar fi condus mașina din Suceava până pe raza localității Josenii Bîrgăului.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 3 decembrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au observat în trafic o mașină, care circula prin localitatea Josenii Bîrgăului și al cărei șofer continua să încalce mai multe reguli de circulație.

Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă șoferul și-a continuat deplasarea. Astfel, echipajele de poliție au pornit în urmărirea acestuia pe o distanță de 5 km. Mașina a fost blocată în trafic, iar șoferul,un bărbat, de 32 de ani, din Suceava, a fost reținut.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în cadrul verificărilor s-a stabilit că acesta ar fi condus autoturismul pe drumurile publice fără să dețină permis de conducere, pe o distanță de aproximativ 135 km.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, fiind prezentat azi, 4 decembrie a.c., Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.