Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Inconștiență pe calea ferată, la Jucu. Șoferii trec pe roșu fără frică – VIDEO

0 468

Scene demne de filmele cu proști au fost surprinse marți la trecerea la nivel cu calea ferată din dreptul localității clujene Jucu, unde mai mulți șoferi, grăbiți și inconștienți, și-au riscat viața lor și a pasagerilor, traversând calea ferată pe roșu.

Deși mai multe mașini erau oprite la trecerea la nivel cu calea ferată, așteptând trecerea trenului, deși semnalele acustice și luminoase ale barierei erau în funcțiune, culoarea roșie a semaforului nu i-a determinat pe mulți șoferi să oprească și ei.

Au trecut nestingheriți pe roșu și și-au văzut de drum, ignorând pericolul care li se așternea în cale, într-o zonă unde multe persoane și-au pierdut viața sau au fost grav rănite din cauză că au ignorat semnalizarea de trecere interzisă.

„Neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de (9-20 puncte-amendă) sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Conducătorul de autovehicul nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.”

Nici prevederile legale, amenințarea suspendării permisului și amenzile usturătoare nu par să-i oprească pe unii șoferi din aventura lor de a încălca legea. Periculos este nu doar faptul că aceștia își riscă viața prin faptul că se grăbesc, ci că pun în pericol și viața celor din jur, a pasagerilor din mașinile pe care le conduc.

Imaginile au fost postate pe grupul de Facebook Info Trafic jud. Cluj, unde s-au adunat sute de comentarii din partea utilizatorilor. Aceștia sunt de părere că șoferii indisciplinați surprinși în imagini ar trebui identificați și pedepsiți, asta pentru a nu mai pune în continuare în pericol viața lor și a celorlalți participanți la trafic. Oamenii sunt de părere că polițiștii trebuie să se autosesizeze în acest caz și să ia măsuri pentru sancționarea celor responsabili.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More