Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

0 619

La data de 7 decembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au depistat și oprit în trafic, pentru control, un ATV care circula pe Drumul Județean 172G, prin Livezile.

Conducătorul acestuia a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Cușma, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate mostre biologice.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autovehiculul avea aplicate numere de Spania, însă ar fi fost radiat din circulație din anul 2012.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 7 decembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe raza localității Rodna și care era condus de un bărbat, de 38 de ani, din Rodna .

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere reținut, având dreptul de a conduce suspendat. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost negativ.

În urma celor constatate, a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere,  prevăzută și pedepsită deart. 335 din Codul Penal.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More