Trei bărbați s-au ales cu dosare penale, două pentru conducere fără permis și unul pentru alcool la volan. În ultimul caz șoferul prezenta 1.07 mg/alcool pur în aerul expirat.
Trei persoane sunt subiectul unor dosare penale întocmite pentru infracțiuni rutiere. Două dintre acestea sunt cercetate pentru că au fost depistate la volan fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Prima persoană, un bărbat din Baia Sprie în vârstă de 21 de ani, a fost prinsă pe bulevardul Unirii din Baia Mare, iar cea de-a doua, un alt bărbat de 41 de ani din județul Satu Mare, a fost depistată când se deplasa pe strada Eroilor din Seini.
Ultimul caz a fost surprins azi dimineaţă, în jurul orei 01:40, de către poliţiştii băimăreni. Aceștia au observat un conducător auto, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Satulung, care a pătruns în intersecţia bulevardului Bucureşti cu bulevardul Unirii din Baia Mare pe culoarea roșie a semaforului electric. În momentul în care l-au oprit şi testat cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că bărbatul avea o concentraţie de 1.07 mg/alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.