Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Înghețată cu mucegai într-un hypermarket din Baia Mare – VIDEO

0 38

inghetata mucegaita baia mare

Înghețată mucegăită, deși nu era depășit termenul de expirare. De asta a avut parte un băimărean după ce și-a făcut cumpărăturile într-un hypermarket din Baia Mare.

Bărbatul a cumpărat, printre altele, și un bax de înghețată, de la hypermarketul băimărean, pentru soția lui însărcinată în 4 luni, care avea poftă de un desert.

Odată ajuns acasă, după ce a desfăcut cumpărăturile, băimăreanul a descoperit că înghețata era acoperită în mucegai. Uitându-se pe eticheta produsului, a descoperit că acesta avea termin de valabilitate până la finalul acestui an. Cu toate acestea, înghețata era mucegăită.

„Am cumpărat de vreo trei zile un bax, mucegăit, am fost astăzi şi am mai luat încă un bax, la fel, tot mucegăită. Deci nu se poate aşa. Nevastă-mea-i gravidă, de patru luni e însărcinată, nu pot să las aşa lucrurile”, spune reclamantul pentru Digi 24.

Bărbatul a depus o plângere la Protecţia Consumatorului, care anunţă verificări în hypermarket.

„Se va deplasa o echipă la operatorul economic respectiv şi va verifica toate îngheţatele care sunt expuse spre comercializare. Operatorul respectiv riscă o amendă de minim două mii de lei pentru faptul că a comercializat aceste produse care pun în pericol sănătatea consumatorilor”, susţine Olivia Ardelean, comisar şef adjunct în cadrul CJPC Maramureş.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.