Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

ÎNȘELĂCIUNE. „Sunt Radu Andrei, procuror DIICOT, iar societatea…”

0 33

inselata-telefon

„Sunt procuror Radu Andrei din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş” sau „Sunt Radu Andrei, procuror DIICOT, iar societatea dumneavoastră este anchetată într-un caz de evaziune fiscală” este formula prin care escrocii au iniţiat conversaţii cu angajaţii sau administratorii unor societăţi comerciale din judeţ şi i-au înşelat cu diferite sume de bani.

Miza o constituie codurile de reîncărcare a cartelelor de telefonie mobilă preplătite.

Chiar dacă doar două astfel de cazuri au fost sesizate până în prezent la poliţie, numărul acestora ar putea creşte întrucât escrocii îşi declină calităţi oficiale pentru a părea credibili.

Într-unul din aceste cazuri au fost comunicate peste 60 de coduri de încărcare, prejudiciul reclamat fiind de 1240 de euro.

Azi noapte, la ora 23.00, poliţia a fost sesizată de administratorul unei societăţi comerciale din Deseşti că, în cursul zilei, între orele 15.20 – 18.00, a fost contactat telefonic de un bărbat care s-a recomandat a fi procuror Radu Andrei din cadrul Pachetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Acesta i-a spus că trebuie să se prezinte la parchet unde va fi audiat cu privire la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Autorul l-a sunat de mai mute ori pe administrator şi l-a convins să-i transmită vânzătoarei aflate în magazin că, în cazul în care va avea nevoie de documente din magazin, aceasta să-i comunice ,,procurorului” orice date îi va solicita.

În timp ce administratorul se deplasa spre Baia Mare, autorul a sunat-o pe vânzătoare şi i-a spus să nu mai emită din acel moment niciun cod de reîncărcare întrucât aparatul de emitere este supravegheat şi controlat de Parchet. Apoi, a convins-o să efectueze toate tranzacţiile care pot fi efectuate până la finalizarea rolei din aparat şi să-i comunice toate codurile de reîncărcare pentru a putea fi indisponibilizate.

În momentul în care a sosit la sediul Parchetului, administratorul a constatat că a fost victima unei înşelăciuni.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.