Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Inspector fiscal din Maramureș trimis în judecată de DNA

0 22

DNA-poza

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

KADLEC ROBERT – DANIEL, inspector fiscal la D.G.F.P. Maramureş, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– instigare la infracţiunea de evaziune fiscală,
– complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

TĂMĂŞAN OVIDIU – CRISTIAN, consilier cu atribuţii de inspecţie fiscală la D.G.F.P. Maramureş, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată (2 infracțiuni).

PAUL GHIŢĂ – VIOREL, administrator al S.C. “West Paul” S.R.L., S.C. “Europaul” S.R.L., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a două infracțiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

HEREŞ OLIMPIA, director economic al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea a două infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

CRĂCIUN IOAN, asociat şi vicepreşedinte în consiliul de administraţie în cadrul unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2007-2008, inculpații Kadlec Robert – Daniel și Tămăşan Ovidiu – Cristian, în calitate de funcționari publici în cadrul D.G.F.P. Maramureş, cu ştiinţă, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul de a obţine pentru sine, dar și pentru inculpații Crăciun Ioan și Hereş Olimpia, sume de bani provenind atât din rambursări ilegale de T.V.A. cât și din stabilirea unui impozit pe profit diminuat, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 1.791.579 lei.
Concret, inculpatul Kadlec Robert – Daniel i-a determinat pe inculpaţii Crăciun Ioan şi Hereş Olimpia să înregistreze în contabilitatea firmei acestora, de două ori, 100 de facturi fiscale provenind de la diverşi furnizori, precum şi 48 de facturi fictive. Dintre acestea din urmă, 7 facturi proveneau de la firmele administrate de inculpatul Paul Ghiţă – Viorel(obținute prin intermediul inculpatului Tămăşan Ovidiu – Cristian), iar 41 de la o firmă a cărei evidență contabilă o ținea inculpatul Kadlec Robert – Daniel.
Prin acest mecanism, inculpații au urmărit:
– stabilirea cu rea-credință a taxelor sau contribuţiilor care a avut ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetul general consolidat, către firma inculpaților Crăciun Ioan și Hereş Olimpia,
– evidenţierea în actele contabile ale aceleiași societăți, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate.

Inculpații Tămăşan Ovidiu Cristian, Kadlec Robert – Daniel și Paul Ghiţă – Viorel au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni similare, la data de 13 noiembrie 2009 (comunicat nr. 291/VIII/3 din 13 noiembrie 2009).
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.