Potrivit procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj doi inspectori vamali au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, pentru abuz în serviciu.
Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, procurorii au transmis daptul că DOBOȘ IOAN și MITROI EUGEN GALUS, la data faptelor inspectorii vamali în cadrul birourilor vamale de frontieră Aeroport Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, respectiv “Otopeni” Călători, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Conform procurorilor, în cursul lunii august 2017, cei doi inspectori vamali, aflați în timpul serviciului, nu și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în contextul efectuării unui control și nu ar fi dispus măsura confiscării și aplicarea unei sancțiuni contravenționale destinatarilor a două colete importate din state extracomunitare.
Coletele conțineau 907 componente pentru terminale GSM (copii după mărci consacrate). Astfel „componentele” respective ar fi ajuns la un alt punct vamal de unde au fost predate unor persoane indicate de Mitroi Eugen Galus în dosar. Persoanele respective sunt altele decât destinatarii reali ai coletelor, au mai precizat procurorii.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.