Intervenție contra-cronometru în Pinticu pentru salvarea a doi bărbați, tată și fiu, dintr-o fântână
Doi bărbați, tată și fiu, din localitatea bistrițeană Pinticu Tecii, au fost scoși inconștienți dintr-o fântână adâncă de 10 metri, în care intraseră pe rând pentru a o curăța, dar n-au mai ieșit apoi la suprafață.
”Două echipaje de pompieri cu accesorii specifice și două echipaje SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă au fost direcționate în urma cu puțin timp pe raza localității Pinticu Tecii, comuna Teaca unde doi bărbați, tată și fiu, au întrat succesiv într-o fântână și nu mai răspund”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Conform acestuia, cele doua persoane în vârstă de aproximativ 60 ani, respectiv 27 de ani au fost scoase din fântână de către aparținători.
”Bărbatul în vârstă de aproximativ 60 de ani este conștient, iar bărbatul în vârstă de 27 de ani este intubat, preluat de echipajul de terapie intensiva mobila SMURD”, au mai precizat reprezentanții ISU.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.