Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Interviu Vasile Revnic, candidat Pro România la funcția de primar al municipiului Dej

1 881

Domnul Vasile REVNIC, candidatul PRO România pentru primăria Dej, a avut amabilitatea de a răspunde câtorva curiozități ale noastre în ceea ce privește proiectele domniei sale legate de orașul Dej.

˝Fericirea vine de obicei din lucruri mărunte; imaginați-vă un loc în care persoanele de vârsta a treia să se poată aduna la o cafea sau la un ceai dimineața, domnii să citească împreună ziarele și să discute știrile, iar doamnele să împărtășească rețete și secrete ale bucătăriei sau modele de croșetat˝; ˝îmi doresc să reconectez această categorie de vârstă cu generațiile mai tinere!˝, ne-a mărturisit domnul Vasile Revnic referitor la planurile sale pentru generația a treia.

Domnule Revnic, faptul că veți candida pentru funcția de primar din partea partidului PRO România credeți că vă va ajuta mai mult să câștigați alegerile decât dacă ați fi candidat independent?

În primul rând doresc să vă mulțumesc pe această cale pentru oportunitatea de a vă împărtăși câte ceva din viziunea mea pentru orașul nostru. Ca să vă răspund scurt și direct la întrebare – da, sunt convins că voi porni cu un avantaj în această cursă electorală prin faptul că m-am afiliat unui partid politic și nu oricărui partid, ci partidului PRO România. Eu am și experiența candidaturii independente, dar pentru Parlament. Mi-am dat seama însă că dai mai multă credibilitate proiectelor tale atunci când vii din spate și cu o echipă pentru Consiliul Local; primarul singur nu poate decide soarta unei întregi comunități, hotărârile se iau în Consiliul Local, și dacă acolo nu ai sprijin pentru ceea ce vrei să faci, totul este în zadar, și are de pierdut în primul rând orașul, pentru că există riscuri foarte mari ca lucrurile pur și simplu să stea pe loc. În plus, consider că doctrina social-liberală pe care o reprezintă partidul PRO România se potrivește ca o mănușă pentru tipul de proiecte de care are nevoie Dejul: avem nevoie și de proiecte de protecție socială și de ajutor centralizat pentru a crește nivelul de trai al dejenilor, dar avem nevoie și de investitori privați. Vreau să creăm împreună premisele dezvoltării pe termen mediu și lung; degeaba susținem noi acum creșterea artificială a nivelului de trai cu ajutoare de la Primărie sau de la Stat, astea nu țin la infinit, e o resursă care se termină repede. Trebuie să creăm locuri de muncă și să oferim oamenilor o perspectivă pe termen lung. Nu îți poți lua credit pentru casă, de exemplu, ducând la bancă adeverință cu veniturile din ajutor social sau de șomaj!

În opinia dumneavoastră, care problemă a locuitorilor din Dej considerați că ar trebui rezolvată în primul rând?

Sincer, la cum arată Dejul acum, cred că nu poți spune că o singură problemă este cea mai importantă și aia trebuie rezolvată prima. Transformarea orașului trebuie făcută de pe mai multe planuri, simultan. Trebuie să rezolvăm problema traficului greu care tranzitează orașul, trebuie să ne ocupăm de străzi – nu este admisibil ca și în ziua de azi să-ți rupi mașina prin gropi, oriunde în oraș. Trebuie să lucrăm la fațadele blocurilor să le dăm un aspect viu și vesel și la eficientizarea termică a locuințelor, ca să avem costuri mai mici la întreținere. Trebuie să atragem trei-patru firme mari care să își deschidă aici puncte de lucru. Dejul are multă forță de muncă calificată, care acum nu este exploatată – oamenii stau acasă pentru că nu au unde să muncească. Trebuie să eficientizăm transportul în comun și să oferim dejenilor posibilitatea de a călători gratuit. Trebuie să deschidem o bază de agrement pentru cei care practică diverse sporturi – și asta nu se adresează doar locuitorilor din Dej, ci pot fi atrași chiar și cei din orașele apropiate, inclusiv din Cluj-Napoca, unde toate locurile de agrement sunt supra-aglomerate. Modernizăm malurile Someșului, astfel încât să reprezinte o alternativă reală pentru Parcul Toroc. Iar dacă mai lucrăm puțin și la partea de aspect – să înlocuim mobilierul stradal acolo unde este degradat, să amenajăm spațiile verzi cu bun gust și fără opulență – deja avem un alt oraș, în care ne va plăcea mai mult, tuturor, să locuim.

Ce anume credeți că puteți face concret pentru bătrânii din oraș?

Aici ați atins un punct sensibil. Zilele trecute treceam pe strada 1 Mai de lângă Someș și așteptând în trafic să ajung în intersecție, am avut răgaz să îmi ridic privirea. Era pe la amiază, destul de cald afară. Mulți bătrâni stăteau cu privirea pierdută pe la geamuri; am avut sentimentul că oamenii aceia au fost abandonați de către noi toți cei care nu le oferim alternative; dacă ar avea un parc amenajat pentru ei cu locuri pentru activități specifice vârstei – inclusiv mese cu piese de șah, cu table, dacă ar avea un centru unde să se poată întâlni și să desfășoare diverse activități – ar fi cu totul altfel. Fericirea vine de obicei din lucruri mărunte; imaginați-vă un loc în care să se poată aduna la o cafea sau la un ceai dimineața, domnii să citească împreună ziarele și să discute știrile, iar doamnele să împărtășească rețete și secrete ale bucătăriei sau modele de croșetat.

Un alt proiect de suflet al meu este să reușesc să reconectez această categorie de vârstă cu generațiile mai tinere. Avem foarte multe de învățat de la părinții și bunicii noștri; n-or ști ei să butoneze telefoanele astea smart, dar inteligența și înțelepciunea pe care au acumulat-o în timp ne-ar fi extrem de folositoare și nouă, ăstora mai tineri. Putem iniția activități de voluntariat pentru tinerii care sunt dispuși să îi ajute la treburile de zi cu zi – să își cumpere pâine, să își plătească facturi de exemplu – și putem organiza întâlniri tematice în care să reunim toate aceste generații, pentru că fiecare pensionar are la bază o ocupație și știe secrete ale meseriei care îți iau o viață întreagă uneori să le afli de unul singur.

Într-adevăr, mulți dintre noi am pierdut legătura asta dintre generații, și adulți fiind, nu mai avem răbdare nici cu cei mai tineri, nici cu cei mai învârstă decât noi, așa că este admirabilă această inițiativă și sper din suflet să vă reușească. Domnule Revnic, vă mulțumesc mult pentru amabilitate și sper să mai răspundeți și altă dată provocării noastre de a vă adresa direct dejenilor.

Vă mulțumesc și eu. Cred că a venit vremea schimbării și în orașul nostru și sunt convins că dejenii vor fi alături de mine în acest demers!

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Pop Virgil spune

    Un interviu în care acest Revnic a dovedit că vrea să devină un politician submediocru „a la PSD ” că doar ProRomânia este o aripă de răzvrătiţi ai organizaţiei infracţionale PSD. A fîcut promisiuni deşarte, nerealizabile iar despre redresarea economică a Dejului nu a punctat deloc. Un interviu bla bla bla…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More