Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Învăţământul general obligatoriu extins la 15 clase

0 355

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care stabileşte o nouă durată şi o nouă componenţă a învăţământului general obligatoriu, crescând durata acestuia până la 15 ani. Proiectul prevede ca grupa mare să devină grupă obligatorie începând cu 2020, iar grupa mijlocie în 2023 .

„Învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”, potrivit proiectului de lege.

Ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, susţine deputatul PSD Carmen Gavrilă.

„Situaţia actuală reprezintă intrarea în sistenul educaţional de tip preşcolar de la 3 ani, cu grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare. Nu există însă obligativitate, deşi  la toate judeţele, la toate nivelele, sistemul educaţional face eforturi pentru a asigura şcolarizarea preşcolarilor. Pe de altă parte, ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, pentru învăţămantul rural, pentru mediile de periferie urbană – acolo unde copiii poate nu au posibiltatea de a beneficia nici de supraveghere nici de un sprijin educaţional. Prin această iniţiativă, care va merge la Senat, ne propunem ca să devină grupa mijlocie şi grupa mare să devină treptat parte a învăţământului obligatoriu. În felul acesta, de la cei 13 de ani de acum se adaugă încă doi ani, dar în etape”, susţine iniţiatorul legii, deputatul PSD Camerlia Gavrilă.

Aceasta explică faptul că grupa mare va deveni grupă obligatorie începând cu 2020, iar grupa mijlocie va deveni grupă obligatorie în 2023.

„Evident că efortul bugetar este semnificativ, dar credem că nimic nu este prea scump pentru educaţia copiilor. Şi, într-o primă etapă grupa mare va deveni grupă obligatorie începând cu 2020, iar grupa mijlocie va deveni în 2023 grupă obligatorie. Ne-am gândit la un calendar rezonabil care să permită şi o configurare bugetară dar, în acelaşi timp,să ne putem alinia şi la un sistem european.(…) Sigur, ne putem gândi şi la impact legat de infastructura şcolară, dar deocamdată oricum autorităţile locale, sistemele educaţionale judeţene fac efortul de prinde copiii în  sistemul preşcolar”, a adăugat ea.

PNL s-a abţinut de la vot. Raluca Turcan a declarat că 15 ani de învăţământ obligatoriu reprezintă o tendinţă perfect europeană, dar asta nu înseamnă că abandonul şcolar între clasa a VIII-a şi a IXI-a nu este de 30 %.

Senatul este for decizional.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.