Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Învățătorii de la clasele cu predare în limbile minorităților, interzis la predarea limbii române

0 2.227

Iz de scandal datorat unei Ordonanțe prin care limba română pentru ciclul primar al claselor de predare în limbile minorităților trebuie lăsată pe mâna unor cadre didactice specializate.

Noul an școlar începe cu veșnicele nemulțumiri. În mijlocul unei noi probleme stă o ordonanță care stipulează că învățătorii de la clasele cu predare în limbile minorităților nu mai au voie să conducă orele de limba română. Actul predării aceste materii trebuie lăsat pe mâna unor cadre didactice specializate.

„În învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate” se notează la punctul 17 al articolului I din Ordonanța nr.9/2018.

Efectele au început să apară deoarece învățătorii de la clasele cu predare în limba maghiară și germană își arată fățiș nemulțumirile numind această ordonanță ca și „discriminatorie”. De asemenea, conform Mediafax în două școli, una cu predare în limba maghiară, iar una cu predare în limba germană, anul școlar a început cu o grevă japoneză. Este vorba despre Liceul Teoretic „Bartok Bela” şi la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More