Investiție de aproape 5 milioane de lei într-o comună sălăjană
O nouă investiție în județul Sălaj. Un primar anunță extinderea rețelei de apă și canalizare, dar și modernizarea unui drum comunal.
Primarul comunei sălăjene Sălățig, Andrei Petkes a anunțat o investiție de aproape 5 milioane de lei, investiție ce va fi realizată luna aceasta. Investiția este direcționată către extinderea reţelei de apă şi canalizare în patru sate ale comunei, respectiv în Sălăţig, Bulgari, Mineu şi Deja, și face parte dintr-un proiect finanţat din Programul Naţional de Dezvoltare.
Conform primarului, de această investiție vor beneficia în jur de 2.400 de persoane, iar scopul ese extindereea rețelei cu 4 mii de metri de conducte pentru apă și 2 mii de metri de conducte pentru canalizare. Totodată, edilul vrea și realizarea a 6,87 de kilometri de drum comunal.