Ioana Negruțiu: Sentimente retrăite în versuri.O tânără artistă, ce încălzește inimile cititorilor – FOTO

Născută la Gherla, Ioana Negruțiu și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață, copilăria în comuna Iclod. O fire sensibilă, dar în același timp foarte rece cu persoanele care nu o cunosc.

Ioana a încercat să facă lumea să simtă și să retraiasca o parte din trecutul poporului român și să ne aducă aminte de frumoasele tradiții, prin cântecele populare interpretate de aceasta.

Alături de o voce excepțională, partea artistică a acesteia se materializează în poeziile care aduc în prim plan latura emoțională a lumii în care trăim. Abordând teme precum : iubirea, suferinta, sentimentul matern, Ioana reușește să scoată în evidență cele mai sublime părți ale naturii umane

Articol: Roman Diana 

Mai jos puteți citi câteva dintre poeziile scrie de Ioana:

Așa orbită de iubire, veneam cu gândul înspre tine,
Și mă opream mereu pe-alocuri, căci tu nu ma chemai la tine ..
Cuprinsă-n focul nebuniei pășeam sfios prin preajma ta
Mereu ardeam ca torța vie, și așteptam chemarea ta ..

Tu mă strigai în miez de noapte, când sufletu-ți pustiu zăcea,
Iar zorii zilelor deșarte, mă alungau din fața ta ..
Tu mă urmai în întuneric, căci torță vie eu ţi-am fost,
Dar și așa, in zorii zilei, eu tot ardeam fără de rost ..

De-atunci trăiesc minciuna nopții, și haosul ce zace-acolo
Căci tu haiduc cutreieri noaptea, și sufletul mi-l iei acolo.
Eu mă înec în agonie, caci dâra de lumină vine ..
Și sufletul-mi rămâne singur, arzând în noapte –
torță vie …

---

 

Tristă viață, tu stai înghesuită pe hârtie
Iar flacăra ce stă aprinsă, e tocmai poezie ..

Tristă viață, șirag de rime-ntortochiate,
Nu te-nțelege nimeni, având cuvinte deșirate

Tristă viață, îți scuipi necazul pe hârtie,
Din vise, flori și armonie, făcuta-i iară poezie..

Tristă viață, condei purtat prin cărțulie
Tu lași înscris legendă vie, facutai iară poezie

Tristă viață, solfegiu rar, cântat domol
Ești auzită în surdină,in gama do major ..

Tristă viață, cu gânduri și idei neşlefuite,
Le pui rigide-n fața lor, de nu pot fi citite .

Tristă viață, ești un mister cu ușile închise,
Ești rimă, versuri, gânduri și solfegii,
Vioară mută, cu-arcuș purtat de vise ..

---

 

Vorbeam cu voi, ființelor de lut
Atât în zi, cât și în noapte,
Şi dintr-odată ați dispărut,
Şi zac nebun, în mii de șoapte.

Și-acum aud acele șoapte
Ce urlă tâmp,cu umilință
E clopotul ce rage-n noapte,
Se-arată iară suferință ..

Vorbeam cu voi, ființelor de lut
Fără să stiu că voi, himere
Vă-ntoarceti iară în pamant
Ori sus pe cer, ca niște stele.

Și stau acum lucidă-n noapte
Cu glasul suferinței mele,
Căci și el plange și suspină
Privind pe cer, la mândre stele..

Sunt vii,ființele de lut,
Și se rotesc în jurul lunii
Eu le zăresc tot mai puțin
Căci ele sunt deasupra lumii..

Aşa-s ființele de lut,
Se fâstâcesc pe lângă tine,
Iar eu bezmetic și flămand
Le iau în inimă la mine .

Dar ceasul nopții mă găsește
Rămasă far’ de trebuință
Himerele s-au dus și ele,
Se-arată iară suferință…

---

 

O zi de iarnă rece pe umeri ți s-a pus,
E zece în Decembre,o altă zi s-a dus.
Ea merge mai molatic, mai rar ca cea de ieri
Și-ți fură tinerețea, îți fură primăveri.

Tu nu fi tristă mamă,că timpul ți-a luat
Încă un an din viață, fără să fi-ntrebat!
Primește clipa care ți dată s-o trăiești,
Tu uită bătrânețea, și hai te-nveseleşti!

Nedumerit ți-e gândul, și inima-i în chin,
Că viața ta-i amară ca frunza de pelin.
Tu ști că viața este, precum nisipul mării
Ea merge înainte, dar tu rămâi uitării ..

Așa crezi oare mamă, că te putem uita?
Că ștergem amintirea, că ștergem fața ta..
Tu nu ști oare mamă, că tu rămâi mereu
În drumul vieții noastre, să ne ferești de rău?

Tu vei rămâne mamă, icoană pe perete
Și vei veghea din umbră, pe ale tale fete.
E zece în Decembre, e zi de sărbătoare
E ziua rece-n care, îți dăruim o floare.

E zece în Decembre,și chipu-ți strălucește
E ziua-n care mamă, chiar timpul se oprește;
Cu glas calin si dulce, el vrea să îți șoptească:
Trăiește astăzi clipa,că mâine e deșartă!