Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Iordache: nu există diferențe între spitalele de stat și cele private

0 636

Florin Iordache susține că nu există nici o diferență între condițiile din spitalele de la stat și cele private.

Potrivit celor de la Digi24, Florin Iordache a încercat să explice de ce Liviu Dragnea s-a internat la un spital privat și nu la unul de stat. Concluzia acestuia este că nu există nici o diferență între spitalele statului și cele private.

„Dl. preşedinte Dragnea a avut o opţiune pentru un anumit spital. Nu există nicio diferenţă între modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital privat şi unul de stat. Nu cred că pentru o internare de urgenţă, cum a avut dumnealui, că s-a internat în cel mai apropiat spital e un capăt de ţară. Dar eu şi colegii mei avem respect pentru modul în care pacienţii sunt trataţi în spitalele de stat, cât şi în cele private”, a afirmat Florin Iordache.

Totodată, deputatul PSD a susținut acest argument prin propriul exemplu deoarece, susține el, anul trecut a fost internat într-un spital de stat unde a avut parte de „condiții mai mult decât mulțumitoare”.

„Eu anul trecut când am fost operat am fost într-un spital de stat şi modul în care am fost tratat şi condiţiile pe care le-am avut au fost mult mai mult decât mulţumitoare. În plus, prin faptul că s-au crescut salariile din sistemul sanitar, prin faptul că au fost alocate şi o serie de instituţii spitaliceşti şi-au îmbunătăţit condiţiile, discutăm de aparatură, de construcţia de noi secţii şi aşa mai departe, sunt premise că sănătatea pentru guvernare a constituit şi constituie o prioritate”, a mai declarat Iordache.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.