Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

ISU Bistrița-Năsăud, bilanț după furtună după furtună: Doi morți, 17 răniți, 33 localități afectate

0 40

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud a făcut public, pe pagina de socializare a instituției, primul bilanț preliminar al efectelor furtunii de duminică seara, care arată că două persoane și-au pierdut viața, alte 17 au fost rănite, iar numărul localităților afectate se ridică la 33.

Furtuna a început să se manifeste în județ în jurul orei 18,00, fiind înregistrate rafale de vânt care au depășit 80 km/h, astfel că sute de oameni au sunat la 112 pentru a semnala diferite situații de urgență.

„Pentru gestionarea situației operative din teren, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a alertat toate subunitățile ISU Bistrița, precum și toate comunitățile locale din județ. Peste 40 de pompieri militari, ofițeri și subofițeri și grupa operativă a inspectoratului, cu 11 mijloace tehnice — autospeciale de intervenție pentru stingerea incendiilor cu accesorii pentru diferite tipuri de situații de urgență, echipaje SMURD, echipaje de descarcerare și cele de intervenție și salvare de la înălțime — au fost alocate în zonele în care populația a fost afectată și au făcut eforturi susținute pentru sprijinirea cetățenilor. Concomitent, la nivel local, peste 80 de persoane din cadrul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, cu mijloace tehnice puse la dispoziție de autoritățile locale, au acționat pentru sprijinirea populației afectate”, a precizat ISU.

Furtuna a provocat decesul a două persoane: un bărbat de 57 ani, care a fost surprins de un copac căzut în Parcul Municipal din Bistrița, și un altul de 47 ani, care a fost lovit de o creangă în localitatea Borleasa.

Două persoane, un bărbat de 28 de ani din localitatea Livezile și o femeie în vârsta de 75 de ani din localitatea Breaza, au fost preluate cu fracturi și alte leziuni și traumatisme de către echipajele SMURD, respectiv SAJ Bistrița-Năsăud și transportate la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Alte 15 persoane au ajuns la spitalele din Beclean (10), respectiv Bistrița (5), majoritatea refuzând internarea după consultul medical.

Drumurile DN 17 (în Pasul Tihuța), DN 17C (Dealul Târgului) , respectiv DN 17 D (Năsăud — Salva) au fost blocate total sau parțial de copacii căzuți, însă echipajele de intervenție profesioniste și voluntare au acționat rapid pentru deblocarea acestora.

De asemenea, aproximativ 59.000 gospodării (circa 166.000 persoane) au fost afectate total sau parțial din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică. Echipele de intervenție ale furnizorului de energie electrică se află în teren pentru remedierea defecțiunilor.

Bilanțul preliminar al ISU arată că municipiul Bistrița, orașele Năsăud, Beclean și Sângeorz Băi și 14 comune cu 29 de localități au fost afectate de efectele furtunii, fiind semnalate acoperișuri îndepărtate total sau parțial, copaci rupți, stâlpi și fire electrice rupte, autoturisme avariate.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.