Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Jandarmii bistrițeni, în control la terase, magazine și piețe

0 35

Acțiunile jandarmilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus au continuat și în ultimele 24 de ore cu verificări executate la terase, în magazine, mijloace de transport în comun, piețe, gări, autogări și zone aglomerate.


A fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 172 de locații, fiind aplicate 43 de sancțiuni, astfel: 13 amenzi în valoare de 12.700 lei și 30 de avertismente scrise.

Dintre acestea, 3 sancțiuni în valoare de 6.000 lei, au fost aplicate unor operatori economici pentru menținerea unor terase acoperite, contrar prevederilor legale în vigoare.

În această noapte jandarmii au depistat 5 persoane care nu au respectat restricțiile de liberă circulație în intervalul 23.00-05.00, ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin H. G. nr. 935/2020. Astfel, au fost aplicate 5 sancțiuni: o amendă în valoare de 500 de lei, respectiv 4 avertismente scrise, celelalte sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Totodată, în intervalul 23.00-05.00, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud și cei de la Poliția Locală au organizat și desfășurat 8 acțiuni punctuale, fiind astfel legitimate peste 100 de persoane. Au fost depistate 30 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație, astfel fiind aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei.

”Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat doar pentru anumite motive, sancțiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Totodată, operatorii economici care nu respectă măsurile privind funcționarea în condiții de legalitate în această perioadă a teraselor pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei.

Vă recomandăm tuturor să evitați în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii sau cu membrii familiei cu care nu locuiți în aceeași gospodărie, pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Bistrița.

Acțiuni de acest gen se vor desfășura în toate localitățile județului, până la încetarea măsurilor restrictive.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More