FC Unirea Dej a perfectat azi transferul jucătorului Cătălin Itu la Academia de fotbal ”Gheorghe Hagi”, fotbalistul intrând de luni în pregătire cu echipa constănțeană.
Cătălin Itu a avut primul contact cu fotbalul când a început să facă primii pași, începând să joace fotbal încă de la vârsta de 5 ani la juniorii Unirii Dej. Munca asiduă și devotamentul față de acest sport, dar și talentul dovedit pe terenul de joc l-a propulsat imediat la echipa mare a Unirii Dej, la care a debutat în 2014 într-un joc de Liga a III-a la vârsta de 14 ani, într-un meci cu Gloria Bistrița.
De atunci, Cătălin Itu a fost o prezență constantă în primul unsprezece al formației dejene, iar acum a trezit interesul celor de la FC Viitorul Constanța.
Atacantul în vârstă de 16 de ani a dat probe de joc pentru echipa de la malul mării, iar azi, 19 februarie, a semnat și actele pentru a se muta la Academia lui Gică Hagi. Contractul este valabil pe o perioadă de 2 ani și 4 luni, cu posibilitate de prelungire.
Este o nouă realizare pentru FC Unirea Dej, pentru club și grupele de copii și juniori ale clubului. Se dovedește încă o dată că la Dej există talente, că Unirea Dej formează jucători valoroși, care, mai apoi sunt luați în vizor de echipele importante din România și propulsați în fotbalul mare.
Bucuros de transferul la Constanța, Cătălin Itu mulțumește tuturor antrenorilor care l-au ajutat să se formeze încă de la juniori, menționându-i aici pe Sabin Coc, Francisc Gal, Valeriu Tămaș, Eusebiu Șuvagău, Gică Barbu, Dan Mănăilă și, nu în ultimul rând, Alpar Meszaros.
La Academia de fotbal Gheorghe Hagi, Cătălin Itu va juca, pentru început, sub comanda lui Nicolae Roșca, antrenorul principal al echipei de juniori B a clubului FC Viitorul.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.