Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Keșeru, omul meciului caritabil organizat de Paul Papp la Dej – FOTO/VIDEO

0 339

meci caritabil Dej Paul Papp Claudiu Keseru

Sala Sporturilor din Dej s-a umplut până la refuz vineri seara pentru meciul demonstrativ cu scop caritabil organizat de fotbalistul dejean Paul Papp pentru 100 de copii proveniți din familii defavorizate.

Paul Papp a demonstrat tot timpul că nu a uitat de unde a plecat și a dorit ca în preajma acestor sărbători de iarnă să ofere ceva copiilor necăjiți din zona orașului său natal. Alături de Paul Papp, la Dej au fost invitați pentru acest meci caritabil și alți jucători, majoritatea de la echipa campioană, Steaua București. Tocmai pentru acest motiv, mulțimea de suporteri steliști din zona Dejului a fost prezentă în tribune pentru a-i susține.

În tribune au luat loc însă și suporteri ai altor echipe din campionatul intern, microbiști, dar și dejeni inimoși care au vrut să participe la acest eveniment caritabil, organizat cu scopul de a strânge fonduri care să le facă sărbătorile mai frumoase celor 100 de copii. Aceștia au primit și cadouri la finalul meciului, dar vor avea parte și de sponsorizări, toți banii strânși în urma vânzării biletelor la meci fiind donați pentru ajutorarea lor.

Cât privește meciul de fotbal în sală propriu-zis, acesta a fost unul demonstrativ dar și de amuzament. Cele două echipe formate, ”Paul Papp și prietenii” și ”Claudiu Keșeru și prietenii”, au făcut spectacol pentru spectatori. Au jonglat cu mingea, au arătat câteva scheme de înalt nivel tehnic, dar s-au și distrat pe teren cu tot felul de glume făcute între fotbaliști.

Claudiu Keșeru a fost golgheterul meciului, având cele mai multe reușite în poarta echipei lui Paul Papp. După ce a luat un avans considerabil la pauza meciului, colegii lui Paul Papp au revenit în repriza a doua, iar la final scorul de pe tabelă arăta 10-10. Asta după ce Paul Papp a înscris golul egalizator din penalty în ultimul minut.

Finalul meciului, aplaudat în picioare de spectatori, i-a găsit pe fotbaliști îmbrățișați de zecile de copii care au invadat terenul. Până la urmă, toată lumea a putut să intre pe teren să ia autografe jucătorilor sau să-și facă poze cu aceștia.

George Florescu, cel mai bun jucător al echipei lui Papp, dar și Keșeru sau Adi Popa și bineînțeles Paul Papp, au fost cei mai asaltați jucători de către fani, care i-au înconjurat zeci de minute pentru a obține o fotografie sau un autograf.

Evenimentul caritabil de la Dej se va repeta peste o săptămână la Oradea, unde Claudiu Keșeru este gazda unui alt meci cu scop caritabil dedicat tot copiilor proveniți din familii defavorizate.

Seara de vineri a fost una plină de zâmbete și bucurie pentru copiii beneficiari ai evenimentului, dar și pentru spectatorii care au putut să-i cunoască de aproape pe fotbaliști sau pentru jucători, care au primit doar dragoste și apreciere din partea fanilor.

În Sala Sporturilor din Dej au fost prezenți vineri Paul Papp (Steaua Bucuresti), Claudiu Keșeru (Steaua Bucuresti), Raul Costin (Universitatea Cluj), Bogdan Mitrea (Viitorul Constanța), Andrei Cordoș (Dinamo București), Paul Anton (Pandurii Tg-Jiu), Sergiu Buș (TSKA Sofia), Ovidiu Fărcaș (fost antrenor la Unirea Dej), Leo Grozavu (antrenor FC Botoșani), Dan Bucșa (Universitatea Cluj), George Florescu (Astra Giurgiu), Gabriel Vașvari (FC Botoșani), Adrian Popa (Steaua București), Silviu Bălace (Poli Timișoara), Călin Sabo (Someșul Cășeiu), Costel Bădan (fost portar la Oțelul Galați).

https://www.facebook.com/album.php?fbid=843352875727481&id=467241263338646&aid=1073741920


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More