Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

La 80 de ani, i s-a făcut rău la volan. Un pieton accidentat și trei mașini avariate

0 2.558

Un pieton a fost lovit pe marginea drumului și alte trei autoturisme au fost avariate după ce unui șofer de 80 de ani i s-a făcut rău la volan.

Conform IPJ Cluj, accidentul a fost înregistrat în jurul orei 12.10 pe DN15 – E60, în localitatea Luna.

La fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au constat că un bărbat de 80 de ani, din comuna Luna, în timp ce conducea autoturismul dinspre Câmpia Turzii, ar fi pierdut controlul autoturismului, intrând în coliziune cu un cap de pod. Ulterior, ar fi accidentat un pieton de 67 de ani, aflat în afara părții carosabile, iar apoi un autoturism care se afla parcat, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism.

Primele cercetări indică faptul că evenimentul ar fi survenit ca urmare a unor probleme medicale cu care conducătorul auto s-ar fi confruntat în timp ce se afla la volan.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză vor fi demarate verificări pentru stabilirea situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More