Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

La beție, și-a băgat fratele în spital

0 30

bataieCaleaFloresti

Alcoolul și conflictele nu fac niciodată casă bună. O pot confirma doi frați din localitatea bistrițeană Negrilești, care s-au luat la bătaie, după ce au fost cei mai buni prieteni la un pahar, sau mai multe, de vorbă.

Conflictul a izbucnit aseară în casa comună a celor doi din Negrilești. La un moment dat, fratele mai mare, în vârstă de 46 de ani, l-a lovit pe cel mai mic, în vârstă de 32 de ani. Acesta a chemat poliția, ajungând apoi la spitalul din Beclean pentru îngrijiri medicale, după ce în urma bătăii a suferit multiple leziuni.

În 23.07.2013, ora 21:30, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către P.I. de 32 ani din Negrileşti, că a fost lovit de fratele său P.A. de 46 ani. La faţa locului echipa operativă a stabilit faptul că, în timp ce se aflau în locuinţa comună din Negrileşti, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan. Din altercaţie a rezultat rănirea lui P.I., care a fost transportat Spitalul Beclean pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările continuă de Secţia 5 Poliţie Rurală Petru-Rareş.

Foto: Arhiva.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.