Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

La Cluj s-a lansat prima întreprindere socială dedicată persoanelor cu sindromul Down

0 374

Asociatia Down- Centrul Educaţional Raluca a lansat la Cluj-Napoca Active Down Studio, o întreprindere socială dedicată persoanelor cu sindrom Down. În cadrul acestei întreprinderi vor fi angajate persoane cu sindromul Down, care vor realiza obiecte de decorațiuni, care vor fi ulterior vândute.

Pentru început vor fi doi tineri angajaţi cu contract de muncă, part-time, iar pe parcurs, într-un an, numărul lor va creşte. Aceştia vor lucra sub supravegherea unor specialişti de la Universitatea de Artă şi Design”, a spus Avram.

„Am lansat prima întreprindere socială dedicată persoanelor cu sindrom Down unde acestea fac diverse obiecte care pot fi vândute sub formă de cadouri, cum ar fi rame foto, vaze pictate, casete pentru bijuterii, ceasuri pictate, sticle decorative, suport pentru pahare, atât în magazinul propriu din centrul Clujului, cât şi în cel online. Clujenii au astfel, posibilitatea de a achiziţiona cadouri pentru cei dragi, ieşite din mâna persoanelor şi tinerilor cu sindron Down, angajate ale întreprinderii.

Conform sursei citate, unul dintre scopurile întreprinderii sociale este pregătirea tinerilor cu sindrom Down pentru viaţă, pentru integrarea viitoare pe piaţa muncii, urmând să constituie o punte de integrare socio-profesională a acestora.

Potrivit Adrianei Avram, preţurile obiectelor realizate vor fi normale, practicate în prezent pe piaţă, iar sumele rezultate vor fi folosite pentru salariile celor implicaţi şi pentru susţinerea asociaţiei.

În numele comunității clujene, felicit încă o dată Asociația Down CER pentru această inițiativă, care arată ceea ce e mai frumos în ființa umană, o dimensiune pe care trebuie să o cultivăm în fiecare zi pentru ca societatea noastră să fie mai bună!

Sunteți așteptați și voi la „Active Down Studio” (strada Crișan nr. 2), pentru a sprijini asociația inclusiv prin cumpărarea unui cadou simbolic pentru cei dragi”, transmite primarul Clujului, Emil Boc.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.