Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

La loc comanda: Racordarea ”gratuită” la gaze și energie nu va mai fi gratuită. Nici nu era

0 734

Abia intrată în vigoare, legea care prevede racordarea gratuită la gaze și energie electrică pentru consumatori va fi modificată. Asta pentru că distribuitorii au ajuns în blocaj în fața numărului mare de cereri.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat El că brusc a apărut un interes pe racordări de energie electrică pe putere mult mai mare decât consumă o unitate locativă, iar distribuitorii de energie electrică și gaze au ajuns în fața unui blocaj pentru că nu pot onora aceste cereri.

Astfel, racordarea la gaze și energie nu va mai fi gratuită pentru toată lumea. Imediat după ce a intrat în vigoare noua legislație care prevede gratuitatea racordării pentru orice consumator, distribuitorii de energie electrică și gaze au fost asaltați de cereri pe care nu le pot onora, mai ales că lucrările ar urma să fie suportate, într-o primă fază, de aceștia. 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la Digi24 că s-a ajuns la această situație după ce, înainte de alegerile parlamentare de anul trecut, a fost aprobată „ușor populist” în Parlament această așa-zisă racordare gratuită pentru toți consumatorii.

„Nu s-a luat în calcul că racordare gratuită cu recuperare în 5 ani din tariful de distribuție înseamnă creșterea tarifului de distribuție. Practic, este greșit să spui racordare gratuită. Pentru fiecare racord făcut plătim toți. Distribuitorul face pe banii lui, dar apoi recuperează prin tariful de distribuție.

La o examinare mai amănunțită a pieței, am ajuns la concluzia, pe lângă acest blocaj, că nu sunt firme care să facă rapid toate aceste racorduri, există și riscul creșterii tarifului de distribuție.

Vrem să găsim o soluție să mergem în Parlament și să o aprobăm prin Parlament, nu prin OUG.

Am mai observat că a apărut brusc un interes pe racordări de energie electrică, pe putere mult mai mare decât consumă acea unitate locativă. De exemplu racordare la 2,5 km a unui imobil izolat. Acei 2,5 km vor fi plătiți de toți.

Aceste lucruri au arătat inventivitatea românilor și a clienților români care ne-a pus în situația de a reevalua aceste lucrări.

Ne gândim de a suporta costul unui racord standard și tot ce vrei în plus față de el să poată fi făcut contra unui cost.

Sunt standarde de cost. Racord standard înseamnă distanță de 7 metri față de conducta de racordare, e un exemplu. Acela să fie un exemplu de racord gratuit. Ce e peste 7 metri să fie plătit. Racord înseamnă că acea conductă e la distanță rezonabilă de casa ta. Situația de 2,5 kilometri e extindere de rețea, nu e racord”, a explicat ministrul.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.