Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

La Penitenciarul Bistrița se face și școală: 26 de deținuți au absolvit cursul de calificare profesională

0 29
FOTO: adevarul.ro/Bianca Sara
FOTO: adevarul.ro/Bianca Sara

Un număr de 26 de deținuți custodiați de Penitenciarul Bistrița s-au calificat în meseria de lucrător în cultura plantelor.

Aceștia au susținut luni examenul de finalizare a unui curs de calificare profesională. În urma absolvirii cursului, vor primi un certificat de calificare recunoscut la nivelul Uniunii Europene, după cum se precizează în comunicatul de presă al instituției.

Cursul de calificare a fost inițiat în luna ianuarie a acestui an, în cadrul proiectului ‘LIN 2013 — Libertate prin integrare’, proiect finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 — 2013, Axa prioritară 6 — Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenție 6.2 — Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii.

Proiectele implementate de Fundația ‘Mara’ Deva, oferă programe de motivare, consiliere și formare profesională unui grup țintă de peste 770 de persoane private de libertate din trei penitenciare (Bârcea Mare, Drobeta Turnu Severin și Bistrița).

Derularea cursurilor de calificare profesională în penitenciar urmărește creșterea competențelor profesionale și crearea de oportunități pe piața muncii pentru persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate, facilitându-se, astfel, reintegrarea socială a acestora.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.