Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

La volan, fără permis, în centrul Dejului

0 26

razie politie Dej (1)

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi prevenirea comiterii de fapte antisociale, la data de 17 iulie a.c., au fost organizate şi desfăşurate acţiuni cu efective mărite, pe raza judeţului Cluj.

Astfel, peste 300 de poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, rutieri şi poliţişti specializaţi în cercetarea infracţiunilor la regimul armelor, au fost angrenaţi în activităţi.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii au efectuat peste 40 de controale în pieţe agroalimentare, localuri publice, târguri. De asemenea, a fost verificată activitatea a 92 de societăţi comerciale, fiind vizată combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit cu cereale, legume şi fructe, a contrabandei cu produse accizabile, precum şi a ilegalităţilor privind respectarea drepturilor de autor şi a celor conexe.

Activităţile au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, prevenirea faptelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, a faptelor comise cu violenţă în zona localurilor publice.

De asemenea, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie pentru fluidizarea traficului , prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere, având în vedere principale cauze generatoare a accidentelor rutiere grave, precum şi pentru prevenirea faptelor ilicite în domeniul transportului de mărfuri.

La data de 17 iulie, ora 19:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Dej au identificat un conducător auto fără permis de conducere.

Bărbatul, de 23 de ani, din Dej, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul în Piaţa Bobâlna, din municipiul Dej.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

FOTO: Arhivă

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.