Cei doi bărbați din Cășeiu, cercetați si reținuți pentru infracțiunea de proxenetism, au fost prezentați magistraților din cadrul Judecătoria Dej, fiind dispus arestul preventiv pentru o perioada de 30 de zile față de aceștia. Documentarea activității infracționale s-a realizat cu sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale Cluj.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, Biroul de Investigații Criminale au identificat și reținut doi bărbați, de 41 și 51 de ani, ambii din comuna Cășeiu, județul Cluj, bănuiți de comiterea infracțiunii de proxenetism.
”Conform probatoriului administrat de polițiști, în perioada martie-aprilie a.c., cei doi ar fi determinat, transportat și supravegheat practicarea prostituției, pe raza municipiului Dej, de către două femei de 47 și 23 de ani, din comuna Ciceu-Mihăiești, respectiv comuna Uriu, din județul Bistrița-Năsăud”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.
Cei doi bărbați au fost prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive, iar instanța a decis azi arestarea preventivă a acestora.

Iată, mai jos, soluția pe scurt Judecătoriei Dej.
În temeiul art. 226, rap. la art. 224, art.223 alin.2, Cod proc. Penală rap.la art.202 al.1 – 3 C.P.P., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor M. P. A., fiul lui M. și A., născut la data de ., în ., Jud. ., domiciliat în comuna C., sat C. nr. , jud. , având CNP , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) ?i (4) C.pr.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen. și a inculpatului L. A. fiul lui . si ., născut la data de ., în mun. . jud. ., domiciliat in comuna C., sat .nr. ., jud. ., având CNP ., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) ?i (4) C.pr.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.04.2020,ora ora 17,00 până la data de 29.05.2020, ora 17,00 inclusiv .
Respinge ca neîntemeiată cererea apărătorului inculpatului M. P. A. de respingere a propunerii de arestare preventivă şi cercetare în stare de libertate sau de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Respinge ca neîntemeiată cererea apărătorului inculpatului L.A. de respingere a propunerii de arestare preventivă şi cercetare în stare de libertate sau de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Stabileşte onorariu în favoarea avocatului din oficiu, avocat Dulămiţă Oana pentru inculpatul M.P. A. suma de 313 lei, care se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
Stabileşte onorariu în favoarea avocatului din oficiu, avocat Lupean Andreea pentru inculpatul L.A.suma de 313 lei, care se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
In temeiul art. 229 C.pr.pen. se va încunoştinţa Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, cu privire la minora M. A. P. în vârstă de 9 ani, privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M. P.-A. tatăl minorei, domiciliat în ., sat . nr. ., jud. .minora aflându-se la acest moment la bunica paternă, numita M. A. domiciliată în comuna . sat .nr. ., jud. .; şi respectiv minorul L. C. A. în vârstă de 5 ani privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul L. A.tatăl minorului domiciliat în ., sat . nr. ., jud. . minorul aflându-se la această adresă în grija fratelui inculpatului, numitul L. S..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 30.04.2020 ora 17,00.