Durere fără margini la înmormântarea militarului decedat în accidentul aviatic de vineri, Dorin Fodor. Maistrul militar, în vârstă de 43 de ani, a fost condus pe ultimul drum, în localitatea natală Țaga. Aproximativ 700 de persoane au participat la funeralii. Militarul a lăsat în urma lui o soție îndurerată și doi copii care vor crește fără tată.
Împietriți de durere, prietenii, cunoscuții, localnicii din Țaga și rudele militarului Dorin Fodor au umplut până la refuz curtea părintească a acestuia. Și colegii de breaslă, de la Câmpia Turzii, i-au fost alături pe ultimul drum. Durerea se putea vedea în ochii tuturor .
După slujba din curtea casei militarului, acesta a fost transportat către cimitirul din localitate cu o autospecială a armatei.
Spre locul de veci, sicriul militarului a fost purtat pe brațe de către cei care, până vineri, i-au fost colegi de muncă.
Dorin Fodor a fost înmormântat cu onoruri militare, iar colegii lui au tras, în semn de rămas bun, trei salve de pușcă.
Un sobor preoți din zona Gherla, în frunte cu mitropolitul Clujului Andrei Andreicuț, au oficiat slujba de înmormântare.
Reamintim, opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, 21 noiembrie, în jurul orei 10.40, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu.
Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.
Cei decedați sunt: comandorul Artur-Grigore Palfi, 46 ani, căsătorit, un copil, căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan, 34 ani, căsătorit, un copil, căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, 29 ani, căsătorit, sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, 25 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. I Paul Bădescu, 41 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, 43 ani, căsătorit, doi copii, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, 33 ani, necăsătorit, un copil, şi maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.