Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Le-au smuls lănţişoarele de aur de la gât

0 22

arestattt

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au dispus începerea urmăririi penale faţă de patru bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca, aceştia fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii, în perioada 29 iunie – 17 august 2013, ar fi sustras prin smulgere lănţişoare din metal galben de la cinci persoane de sex feminin.

Suspecţii acţionau pe raza municipiului Cluj-Napoca asupra persoanelor de sex feminin, cu vârste cuprinse între 53 şi 73 ani, care purtau la vedere bijuterii din metal galben.

În 21 august, în urma probatoriului administrat în cauză sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, suspecţii au fost prezentaţi instanţei de judecată din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă.

Faţă de trei dintre suspecţi s-a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile, iar faţă de al patrulea s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile.

În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Poliţiştii clujeni vă recomandă:

•        evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate, izolate (câmpuri, parcuri, şantiere, terenuri virane);

•        nu afişaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare;

•        daca diverse probleme vă obligă să vă deplasaţi noaptea, evitaţi să o faceţi prin zone izolate ori neiluminate;

•        dacă observaţi că sunteţi urmărit/ă de unul sau mai mulţi indivizi, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă asta presupune schimbarea itinerariului obişnuit;

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.