Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Lectură în parc la Cluj-Napoca, prin Bibliobusul bibliotecii judeţene

0 31

Afis Lectura in parc Cluj

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, invită clujenii să participe din nou la programul „Lectură în parc”, program iniţiat în luna august a anului 2014.

Serviciul Biblioteca Mobilă, prin Bibliobusul bibliotecii, se va deplasa în zilele de 13, 20 şi 27 august 2015, între orele 14.00 şi 20.00, în Parcul Central ”Simion Bărnuţiu”, unde va fi amenajată o zonă de lectură în aer liber. Persoanele de toate vârstele vor putea consulta cărţi şi reviste, iar pentru copii se vor organiza lecturi în grup, ateliere de creaţie şi desen sub îndrumarea bibliotecarilor.

Doritorilor li se vor elibera pe loc permise de intrare la bibliotecă. Este nevoie de un act de identitate, cupon de pensie pentru pensionari, carnet de elev şi prezenţa unuia dintre părinţi sau tutore legal pentru copiii minori. Eliberarea permisului de intrare pentru pensionari şi şomeri este gratuită! Costurile pentru permise sunt: pentru adulţi – 14 lei/legitimaţie; pentru preşcolari, elevi, studenţi – 6 lei/legitimaţie, valabilitatea acestora fiind de 5 ani.

Clujenii şi oaspeţii municipiului Cluj-Napoca, care îşi petrec timpul liber în parcul central sunt aşteptaţi la Bibliobusul bibliotecii judeţene, care are în dotare circa 2000 de documente: cărţi de referinţă; cărţi pentru învăţărea limbilor străine; cărţi de informatică; cărţi de economie casnică; beletristică pentru adulţi; bibliografie şcolară; carte pentru copii; filme şi muzică, precum şi o colecţie de jocuri şi jucării pentru copii.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.