Mihai Campineanu a cazut la pamant, imediat ce trupa Suie Paparude si-a incheiat evolutia pe scena la un concert la Timisoara. Acuzand dureri puternice in piept, Mihai a cazut ca secerat din cauza unui infarct.
Imediat ce Șuie Paparude și-a încheiat cncertul, Mihai a acuzat anumite dureri în zona toracică. Doar ce a apucat să coboare de pe scenă și a căzut la pământ inconștient. Organizatorii concertului au sunat imediat la 112.
Artistul a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Timișoara, unde medicii l-au resuscitat. De aici, liderul celor da la Șuie a fost transferat la Institutul de Boli Cardio-Vasculare de la Pădurea Verde.
Michi este în comă de gradul III și este ventilat mecanic. Medicii urmează să îi facă o angiogramă, care este o procedură post infarct.
Colegii de trupă ai artistului spun că Mihai era extrem de obosit după concertele avute la Arad și apoi Timișoara. De asemenea, infarctul ar fi fost provocat și de stres. Michi era stresat și din cauza numeroasele reprezentații, dar și din cauza noului videoclip al trupei, a cărui lansare urma să aibă loc la Timișoara.
ACTUALIZARE: „Pacientul este la noi (la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara – n.r.), se urmează procedurile necesare, i se face o coronografie, la fel ca oricărui pacient cu infarct miocardic. Starea sa este stabilă şi vom vedea ulterior evoluţia pacientului”, a declarat, duminică, directorul medical de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, Constantin Luca.
ACTUALIZARE 2: Mihai Câmpineanu a ieșit din sala de operație în urmă cu aproximativ trei ore. Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde i-au montat două stenturi. Pacientul este în continuare în comă și, în următoarele 48 de ore, cardiologii vor respecta decizia familiei acestuia și nu vor da alte informații despre starea lui de sănătate.
ACTUALIZARE 3: Mihai Câmpineanu a fost transportat la Spitalul Județean din Timișoara. Cardiologii care l-au operat au luat această decizie, având în vedere că starea sa neurologică nu este una buna.
Pe pagina de Facebook a trupei a fost postat următorul mesaj: „Aseară, în timpul unui concert, Michi a suferit un infarct și se află sub supraveghere medicală. Haideți să îi ținem pumnii, ca să fie bine. Doamne Ajută!”.
Urmăriți mai jos momente din concertul susținut de Șuie Paparude la Timișoara, chiar înainte ca Mihai să facă infarct.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.