LIVE VIDEO – Tibi Ușeriu a câștigat din nou ultramaratonul de la Cercul Polar
Ultramaratonistul bistrițean Tibi Ușeriu a pornit, vineri 10 martie, într-o nouă cursă a vieții, pentru a-și apăra titlul câștigat anul trecut la 6633 Arctic Ultra.
Ultramaratonistul bistrițean a ajuns aseară la al șaptelea și ultimul punct de control, Swimming Point, aflat la 491 km de locul startului, și a plecat după câteva ore, tocmai când urma să sosească urmăritorul său, Roddy Riddle din Scoția, care a participat și el la ediția de anul trecut.
”Ce pot face 24 de ore… La fel ca anul trecut, Tibi se confruntă cu o accidentare, fapt care a dus la diminuarea uriașului avans pe care îl avea față de Roddy la circa 1,6 km! Tibi tocmai pleca de la Swimming Point, în timp ce Roddy urma să ajungă în 20 de minute. Cursa continuă”, au anunțat organizatorii, care au postat și fotografii surprinse într-un moment în care medicul îi pansa degetele degerate.
Vizibil rănit de degerăturile de la picioare infectate, și pus de medici pe antibiotice, campionul român a alergat ultima parte a cursei pe răspunderea lui, când mai erau doar 75 de kilometri de finalul maratonului Arctic de 566 de km, iar puțin după miezul nopții, la ora 1:25 (ora locală) a ajuns la linia de finish.
A rămas în cursă pentru că a refuzat să se dea bătut și deși medicii i-au pus interdicție, organizatorii i-au permis să continue pe răspunderea lui.
Organizatorii au încercat să transmită LIVE pe Facebook sosirea lui Tibi la final, însă au avut probleme cu transmisiunea exact când românul să treacă linia de finish. La ora transmiterii video erau -36 de grade Celsius.
6633 Arctic Ultra se desfășoară pe o distanță de 566 km, în apropierea Cercului Polar, de la Yukon și până la Tuktoyaktuk, pe malul Oceanului Arctic.
Alături de Tibi Ușeriu, reprezentând Romania, în cursă s-au mai înscris încă 17 concurenți din Scoția, Japonia, Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Spania și Franța.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.