Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Loteria bonurilor. Azi a avut loc extragerea pentru luna octombrie

0 28

La extragerea de azi au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 octombrie 2015. Din fondul de premiere pentru extragerea lunară, de un milion de lei, vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Bonurile fiscale emise în data de 11 octombrie, cu o valoare de 772 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 22 noiembrie, a fost organizată prima etapă de selecție, care a constat în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. În cazul în care nu există câștigători, fondul de premiere va fi reportat.

Pe 27 decembrie 2015, va avea loc o extragere ocazională, organizată suplimentar.

Ministerul Finanțelor Publice a stabilit fondul de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale la un milion de lei pentru fiecare din extragerile lunare din perioada august-decembrie 2015.

Extragerile se organizează în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.