Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Loteria vaccinării. Numerele câștigătoare la a șasea extragere

0 217

Loteria de Vaccinare a ajuns la a șasea extragere săptămânală, care are loc duminică, 7 noiembrie 2021. Câștigătorii vor primi 80 de premii a câte 10.000 de lei, iar premiul cel mare este în valoare de 100.000 de lei.

A fost extras numărul câștigător al premiului de 100.000 de lei de la Loteria Vaccinării: 2 5 0 1 0 4 0.

Câștigătorul are termen de 30 de zile să ridice premiul de la sediul central din București al Loteriei Române, pe baza actului de identitate, în intervalul orar 9:00 – 14:00, de marți până vineri.

Ceilalți 80 de câștigători ai premiilor de câte 10.000 de lei sunt cei care au numerele de ordine consecutive numărului care a câștigat premiul cel mare, adică numerele de la 2.051.041 până la 2.051.120 inclusiv.

Lista cu numele câștigătorilor va fi publicată luni de Loteria Română. Ei își pot ridica premiile de la punctele de lucru județene ale Loteriei Române, pe baza actului de identitate, de marți până vineri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data extragerii.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More