Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Lovitură înainte de alegeri. Șefa AEP, pusă sub acuzare de DNA. Ar fi primit o mașină de lux și un apartament

0 49

Cu nici o lună înaintea alegerilor parlamentare, Autoritatea Electorală Permanentă este în pericol să rămână fără şef. Ana Maria Pătru, preşedintele instituţiei, are probleme cu justiţia, aceasta fiind pusă sub acuzare de DNA pentru spălare de bani și trafic de influență.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de PĂTRU ANA MARIA, președinte al Autorității Electorale Permanente, iar la data faptelor vicepreședinte al aceleiași instituții – funcție cu rang de secretar de stat, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de trafic de influență și 2 infracțiuni de spălarea banilor.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanţii unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. Bucureşti.  În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum şi că va susţine societatea să  obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

În cursul anului 2009, suspecta Ana Maria Pătru a disimulat proveniența sumei de  210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlată de Ana Maria Pătru prin soțul ei.

În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreședinte al A.E.P., suspecta Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanţii aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu A.E.P. De asemenea, suspecta a promis că va susţine societatea să  obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al A.E.P, suspecta  Pătru Ana Maria a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru.

Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior a achiziţionat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane.

 Suspectei Pătru Ana Maria i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, se mai arată în comunicatul DNa care precizează că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More