Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Lumina Învierii în Penitenciarul Gherla

0 51

Pentru ca Lumina Învierii să se aprindă și în sufletele celor care se află dincolo de gratii, în Penitenciarul Gherla sunt organizate în această perioadă o serie de activități pentru celebrarea celei mai mari sărbători ale creştinătăţii.

În acest sens, oferta de activităţi de reintegrare socială cu specific pascal, este una generoasă. Astfel, în Săptămâna Mare sunt oficiate zilnic, la biserica din incintă, servicii religioase specifice Paştelui, deţinuţii participă la dezbateri mediate de educatori şi invitaţi din comunitate, asistă la proiecţii de filme tematice transmise prin studioul TV intern, prezentări power-point sau confecţionează obiecte artizanale (felicitări, ouă pictate, obiecte din material textil, din hârtie, icoane pe lemn).

Persoanele private de libertate nevizitate şi fără posibilităţi materiale vor primi pachete constând în produse alimentare precum şi produse de igienă personală oferite de către reprezentanţi ai cultelor religioase.

Pregătirile pentru Paşte mai cuprind acţiuni de igienizare ale incintelor penitenciarului (camere, cluburi, biserică, școală, alei), iar duminică persoanele private de libertate vor primi un meniu îmbunătăţit, completat cu ou roşu şi produse de patiserie.

Scopul proiectului este de a sprijini procesul de reintegrare socială al deţinuţilor aflaţi în custodia unităţii, prin oferirea de oportunităţi pentru exercitarea libertăţilor religioase, atenuarea efectelor negative ale detenţiei și susţinerea stimei de sine.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More